Uneori visele noastre se aseamana cu niste trenuri care vin si pleaca. Se intampla sa coboram in cate o gara sa luam amintiri sau sa mergem mai departe fara sa privim inapoi. Si totusi amintirile raman…
Imi e dor de noi doi, vesnic indragostiti, privind infiorati la ceasul nepasator de sub cupola albastra… Mi-e dor de stelele ce s-au oprit din mers in ziua aceea tarzie… 
Like this:
One blogger likes this post.
