Sau… dupa un timp… privesc sinele goale unde ar trebui sa poposeasca trenul meu, il imaginez venind… mai intai un tiuit indepartat, apoi freamatul sinelor, punctul acela intunecat ce se arata la orizont… apropierea… Si iata-l ca se aude in departare.

Cam asa e si cu “a crede”… pleaca intotdeauna de la o probabilitate si se continua cu ce este in mine, cu ce simt, cu ce vreau cu adevarat, cu ce las sa se intample. Iar daca o sa ma intrebi pe ce ma bazez… am sa ridic din umeri si am sa iti raspund cat se poate de sincer… “nu stiu, pe pura intamplare de a fi fiind in mine ceva ce ma impinge sa cred…”

Am vorbit putin despre vocea din noi care ne arata drumul si blocajele interioare care ma opresc sa cred: preconceptiile, pesimismul, conflictele intre ce ar trebui si ce simt nevoia cu adevarat… dar exista si baraje exterioare: invidia, predictiile negative, rautatea, imposibilitatea de acceptare, materialismul ca singura forma de existenta acceptata… Toate acestea pot insa influenta doar acolo unde exista o vulnerabilitate interioara, unde lucrurile nu sunt inca asezate, unde exista o permanenta oscilatie, unde eu insami am nevoie de o intarire sau o confirmare exterioara, unde eu las exteriorul sa ma invadeze. De aceea cred ca primul pas ce trebuie facut incepe cu ordinea interioara cu asezarea pe ceva solid. Abia apoi poti vorbi de exterior, de influenta ta asupra lucrurilor si a altora.

Cei care cauta divinitatea afara, fara sa priveasca in ei insisi, n-au s-o cunoasca. Fiindca desavarsirea pleaca din noi. In rest… marea nesiguranta…

Belgia- cer senin. Coafura rezista.

Franta – cer in ceata. Coafura rezista.

Austria – cer innorat. Coafura rezista.

Romania – cer demisia. In ciuda strictei supravegheri, coafura rezista…

FOLOSITI GAMA PRODUSELOR INCOLOR! PENTRU CA MERITATI…

Eu cand eram micuta prima oara am vrut sa ma fac musafir. Ma gandeam ca e interesant sa te duci in vizita, sa ti se vorbeasca frumos si sa te serveasca cineva cu bomboane si suc. Apoi am auzit ceva despre o tanti din capul trebii care aparea la TV si m-am decis ca ma fac “cersetatoare” ca sa ajung la televizor. ) Mai apoi am vrut sa ma fac “avocatul copiilor”… ca sa-i fac pe parinti sa ii asculte si sa-i inteleaga pe copiii mici. Mai tarziu am vrut sa ma fac detectiv particular daaaar tot gandindu-ma la asta mi-am dat seama ca e mai rentabil spionajul ca te plimbi prin toata lumea, asa ca am inceput sa ma specializez in arta deghizarii, sa citesc carti, sa fac exercitii de mimica, sa studiez diverse strategii si chiar mare fiind, atunci cand trageam cu pusca, posibil ca inca mai regaseam in mine pasiunea primelor inceputuri. Deh… pana la urma am ajuns tot intr-o misiune de salvare a oamenilor, putin altfel daaaar… totusi frumoasa… care poate intr-o zi ma va ajuta sa imbin toate visurile mele… cine stie? Cat despre viitor… indiferent unde m-or mai purta pasii, cred ca am sa ma fac diplomat. Au astia o maniera de a se invarti in cerc… ametitoare. Ei bine, fiindca eu cam am rau de invarteala pe loc, cred ca am sa fiu prima care voi face inovatii si voi introduce invartitul in spirala. Aaaa, da’ cred ca asta deja am facut-o… Hmmm… iar ma plictisesc… )

- Nu iti place?!

- Nu. Nu imi place.

- De ce?

- Fiindca nu il iubesc.

- Nu-i nimic… poate are sa-ti placa, altfel vei ramane singura…

- Poate, dar macar imi rezerv dreptul de a iubi liber, de a visa.

- Iubirea asta nu exista. Sunt doar vise…

- Te inseli, exista in sufletul meu… suficienta cat sa nu ma simt singura si daca eu il visez, cu siguranta si el viseaza la mine.

Da, nimic nu e mai teribil decat dragostea conditionata si singuratatea in doi sau… in mai multi… Dar nu poti vorbi cu adevarat de singuratate pana nu ai simtit macar o data in viata ta dragostea adevarata, fericirea, simplitatea unei intalniri intre doua suflete. Nu prea sunt cuvinte. Daca ai trait asta… chiar si pentru o clipa… n-ai sa te mai simti niciodata singur atunci cand esti cu tine. Eu imi rezerv dreptul sa visez. De acolo imi trag radacinile si seva. Fiindca dragostea inseamna viata si daca nu ai iubit macar o data in viata, e ca si cum nu ai fi trait si… la ce bun atata risipa. Eu nu m-am nascut sub o cruce, ci am primit in dar aripi sa zbor. Inca le mai port in mine… Ciudat ca tocmai cei care spun ca ma iubesc, nu cred in ele…

Raed Arafat este un om deosebit si, sincera sa fiu, nu stiu cum as putea sa-i multumesc pentru toate cate a facut pentru noi, pentru omul care este si… pentru multe altele. Imi pare sincer rau ca oameni asemeni lui sunt pusi in postura de a se confrunta cu realitatea bruta din Ro si pusi la colt cand practic ei sunt cei care ar trebui sa ne reprezinte, sa fie sustinuti, sa culeaga toate aplauzele. Dar inteleg ca, mai presus de toate, Raed Arafat a ales cu demnitate sa isi ramana fidel siesi si crezurilor lui, asa ca nu pot decat sa il felicit pentru optiunea sa care dincolo de toate, reflecta omul de a carui valoare incontestabila nu m-am indoit niciodata.  Iti multumesc fiindca existi, Raed, si, dincolo de toti si de toate, sa nu uiti niciodata ca exista oameni care nu te-au uitat, cred in tine, sunt mandri de tine si sunt alaturi de tine… orice s-ar intampla…. 

Uneori visele noastre se aseamana cu niste trenuri care vin si pleaca. Se intampla sa coboram in cate o gara sa luam amintiri sau sa mergem mai departe fara sa privim inapoi.  Si totusi amintirile raman…

Imi e dor de noi doi, vesnic indragostiti, privind infiorati la ceasul nepasator de sub cupola albastra… Mi-e dor de stelele ce s-au oprit din mers in ziua aceea tarzie…

Fiindca tot veni vorba de relatii si fidelitate… am sa va spun o poveste cu talc care pe mine ma face sa zambesc:

“Doi se intalnesc undeva pe un camp de lupta… El o curta, ea nu prea era dispusa. Intr-o zi ea accepta sa ii dea numarul de telefon si seara cand se intoarce acasa isi gaseste casa transformata in florarie. Impresionata de sensibilitatea gestului, ea il suna si… petrec o noapte romantica impreuna. A doua zi ea astepta… el nimic… nu tu un telefon, nu tu o scrisoare, nu tu un mail… Si tot asteapta pana cand isi ia inima in dinti si il suna ea. Dincolo o voce mirata care se eschiveaza sa vorbeasca si ii inchide telefonul in nas. Fata se hotaraste sa se deplaseze la fata locului sa inteleaga ce se intampla si surpriza… il gaseste cu alta care ii dadea in gura cu lingurita…
Ea: – Aaaaa… sa inteleg ca ma inseli?
El: – Pe tine?! Cine esti tu?
Ea: – Dar florile, juramintele, noaptea aia frumoasa…
El: – Aaaa… asa sunt eu. Am vrut sa te am si mi-am tras-o si cu tine in stilul meu. Acum ce mai vrei? Care-i problema?
Ea: Paaai… am crezut ca tu esti… acum realizez ca… In fine, e problema mea.
Si lucrurile s-au incheiat cam asa. De atunci fata nu uita niciodata sa isi umple casa cu flori spre a nu le mai duce niciodata lipsa in asa masura incat sa fie tentata sa…” 
In concluzie, o relatie adevarata nu se reduce la o casa de schimb reciproc avantajos si nici a darui nu e echivalentul lui a pierde… deci, poate ca ar fi intelept ca atunci cand primesti sau daruiesti sa ai grija de tine… Fiindca uneori chiar daca se intampla sa cuprindem mult, semnificam putin si…. nu se merita 

P.S. Vezi, cam asta e motivul pentru care am refuzat florile cand mi-ai spus ca daca nu le iau eu, le dai alteia… Am considerat propunerea ta ca lipsita de orice urma de respect fata de mine… fata de tine… si… chestia cu falitul cu tine chiar m-a durut… mai mult decat iti poti imagina… Fiindca pentru mine o relatie inseamna foarte mult… inseamna suflet…

Culori insolite afisate pentru a determina prin refuz un alb/negru isteric si oboseala cronica in… suflet.

Am batut azi la usa ta, dar ea era inchisa. Nu insa si portile sufletului tau. Am intrat ca de fiecare data si mi-a fost cald si bine… dar n-am putut sa raman. Nu mai ramasese timp si pentru mine…. Pareai doar un vis indepartat. Si atunci te-am cautat aiurea … in pustiu… acolo unde doar serpii se mai incolacesc intr-o ultima zvarcolire a unui singur trup… Te-am cautat in amintiri… in amintirile unei alte inchipuiri. Acolo te-am regasit statornic … Asteptand… Asteptandu-ma pe mine…

Stii, uneori imi doresc sa pot fi si altceva decat cea care incurajeaza, sprijina, apara, inveseleste, intelege, iarta, salveaza aparentele, iubeste… Uneori mi-as dori sa pot fi si eu un simplu om, sa-mi pot culca capul linistita pe umarul cuiva simtind ca ma iubeste asa cum sunt, dincolo de prostie sau candoare, de virtuti si perfectiune, ca insemn ceva mai mult decat un obiect de portelan de o calitate nedefinita permanent masurat si cantarit…

Ciudat. Am primit o scrisoare. Era raspunsul Mosului. Ghici ce imi scria!

Draga Mosului,

Asteapta-ma ca viu acu’!

Cu drag,

Mosu