Publicat de: vasilescumihaela | Octombrie 20, 2014

Gol

Amiaza se scurge cu pasi lenesi de urs batran si satul. Nimic nu se clinteste in jur. Undeva se aud cateva glasuri tensionate amintind de vremea examenelor. Imi ciulesc urechile cu ardoare sa surprind ceva nou dar… mai nimic. O contrazicere intre doi viitori specialisti pe tema unor autori presupusi a fi preferati de seful comisiei academice, apoi date generale despre desfasurarea examenelor in anii trecuti. Maresc usor intensitatea electrostimularilor pe coloana vertebrala si casc a pustiu.

Cineva deschide din greseala usa cabinetului de vis-a-vis. Ma ridic cu greu si intru pe usa uitata intredeschisa. Nimic…. doar o camera goala. Numai peretii zgariati si praful ce dainuie parca de ani pe ziarele din vechea debara amintesc pal de coloritul altor vremuri. Senzatia de pustiu, rece, impersonal tinde sa-mi naclaiasca sufletul cu indiferenta trecerii printr-o camera de hotel. Incerc sa ma rup pentru o clipa privind pe fereastra deschisa. In ruginiul toamnei printre aceiasi copaci batrani se intrezareste apusul caldut de octombrie. Zambesc trist unor amintiri demult uitate si ochii tai inmuguresc iar a primavara cand imi soptesti timid: „Cine esti tu? Tu esti ceva frumos ce mi se intampla mie…”

Glasul strident al unei colege rupe linistea de o clipa:

– Aici erai?

– Da. Uite ce nuante are apusul asta!

– Da. E frumos, dar nu te mai uita la soare ca-ti arde ochii.

– E atat de gol in jur… Nu stiu de ce dar incepe sa nu-mi mai placa aici.

– Ei lasa, e un loc de unde iei bani.

– Mda, dar nu ma refeream la asta. E rece, trist, pustiu…

– Ei…. alti oameni. Era o vreme cand aveati grupul vostru in care va distrati. Acum sunt mai interpretativi, scortosi, nu stiu de gluma…

– Mda…. era o vreme…

„Era o vreme cand aveam cu cine sa rad de ifose,  prostie si de moarte. Era o vreme cand necunoasterea era sanctionata dur cu ironie dar te punea cu burta pe carte, fiindca aveai cu cine sa vorbesti. Era o vreme cand prostia era tratata cu vehementa curtoaziei teatrale starnind hohote de ras in grup dupa orice plecare precipitata. Era o vreme cu spirite tinere, pline de fantezie si… de viata… O vreme in care inca imi mai gasesc un loc al meu….”

„Hmmm… Sa nu ma uit la soare?! Imi arde ochii?…. Care e legatura?…”

Ma desprind cu greu si cobor in curtea intesata de fete pestrite. Intr-un colt se vorbeste de caini si pisici, in altul de salariul gonflat al fiicei plecate departe, in altul de mancaruri si retete alese, in altul o barfa ieftina, ici si colo de cate o boala a fatei de var de unchias ridicata la rangul de mare drama personala… Ma asez plictisita pe o banca gandind ca pentru mine: „nimic nou sub soare”. Un oligofren se aseaza langa mine prins de magia ciorapilor mei. Ii dau voie sa ii atinga si remarca fericit ca sunt fini, aplecandu-se sa ii sarute. Privesc trist la ultima urma de afectivitate bruta din Univers in timp ce sunt avertizata precaut ca e bine sa ma feresc ca are HVB. Ce mai conteaza? Ma las induiosata de oligofrenul ce-mi saruta pantofii si pentru o clipa imi vine in minte ca e singura fiinta care mi-a sarutat vreodata picioarele. Poate de aici si metafora atat de poetica: sarut urmele pasilor tai… Dar… pentru cei mai multi… ramane un oligofren contagios.

Chiar? Oligofrenia se ia?! Posibil. Altfel…. e greu de explicat cum se inmultesc asa repede.

Drumul spre casa mi se pare mai lung in seara asta si nici macar nu stiu daca ma grabesc la jocul ce ma asteapta neterminat sau doar…. ma grabesc… spre casa…

!4 ani?! Doamne, ce lung imi pare drumul fara tine…  🙂

Anunțuri

Responses

  1. Mie imi place ca trupa Compact se mentine in preferintele cunoscatorilor si acum la zeci de ani de la vremea cand erau extrem de in voga.
    O astfel de realizare am vazut doar la trupele rock din Occident.

  2. E lumea adolescentei mele. Mergeam pe strada si fredonam in grup, la chefuri cantam cantecele lor…. Nah… tine de memoria afectiva. La performante rock nu ma pricep, dar inca… lumineaza… 🙂

  3. -Ce apus frumos!
    -Nu te uita la soare ca iti arde ochii!
    parca ar fi tu și eu…

  4. Parca… dar…. ce-ti pasa tie de ochii mei?… 🙂
    Oricum nici alia nu-i pasa. Voia doar sa se bage in seama…


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

Categorii

%d blogeri au apreciat asta: